Oedip

tragedie

Moştenirea lui Oedip este Blestemul pe care îl poartă în sânge. S-a născut la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Fuga sa forţată prin care încearcă să scape de destin nu face altceva decât să îl poarte şi mai aproape de rolul său necruţător: acela de a-şi îndeplini blestemul. „Nu sint rău? Nu sunt întru totul necurat?” Revelaţie este târzie. Păcatul s-a comis deja. Soarta lui Oedip este pedeapsa. Drumul său spre cunoaştere doar certifică temerile lui. (regizorul  István Szabó K.)
Sofocle s-a născut în Colon, în 496 î. Hr. A adus mai multe inovaţii în dramaturgie: Aristotel spune că el a fost primul care a folosit decoruri pe scenă. În cursul unei vieţi lungi, a scris circa 120 de piese, din care – nesocotind fragmentele mai mari sau mai mici – ne-au rămas în întregime doar şapte. Trei dintre acestea sunt inspirate din legendele Tebei, prelucrând tematica păcatului lui Oeadip, şi blestemul asupra întregii familii.
 

"Aparenţa modernă a personajelor, capul ras al lui Oedip (Dobos Imre, Dimény Levente) şi ţinuta sexi a Iocastei (Firtos Edit, vitală, feminină si mamoasă in acelasi timp), ca şi jocul si expresiile lipsite de emfază si patetism fac cu atât mai credibilă intâlnirea cu destinul căruia nimeni nu i se poate sustrage. Este, din nou, modul subtil al lui Szabó K. István de a actualiza tema voinţei supramundane de la care personajul fie antic (pe vremea lui Sofocle înfricoşat de Moira), fie modern (azi, preocupat, de exemplu, de purificarea karmei) nu are decât sorţi de… trauma. Rezultatul îl stim: unul se automutilează, cealaltă se omoară. Cadrul tragediei moderne este o moară parasită, cu aspect inerent dramatic, tăiat de spirale care segmentează spaţiul de joc. Începutul, cu fragmentul din „Oedip la Colonos“, se desfăsoară la parter, urmând ca spectatorii, parte a parcursului pe care îl traversează personajele, să le însoţească in Teba, adică la etaj.
Combinaţia surprinzătoare între stadiul antropologic, amănuntul etno si tusa actual ludică se intregeşte prin coloana sonoră a montării, lipsită de instrumente convenţionale, pentru care actorii recurg la te miri ce obiecte, beţişoare, mici pocnete et caetera. Cel mai spectaculos element rămâne Corul pe care Szabó K. István îl imaginează scandând ca într-un performance, în timp ce silabiseşte numele lui Oedip pe diferite tonuri, durate, lungimi, creşteri şi descreşteri ale sunetelor."

Cristina Rusiecki (Revista Cultura)

Distributia:

Premiera: 2012.05.12