Arhiva de știri / Trupa Szigligeti 2024.06.04
Concerte și expoziții la Festivalul Poimâine
În perioada festivalului începând la 10 iunie de la ora 18.30, spațiul de expoziție de la capătul coridorului de la etaj, partea dreapta va găzdui o expoziție de piese vestimentare făcute de Cristina Breateanu, scenograful Teatrului “Szigligeti Színház”. Colecția numitā Secession-a-porter cuprinde piese vestimentare inspirate din elementele decorative ale arhitecturii minunatelor clādiri Art Nouveau orādene, acestea fiind la rândul lor ornate cu preponderențā cu motive florale, regăsindu-se și elemente din ornamentica folclorului maghiar. Cunoscutele Palate Moscovits, Stern, Vulturul Negru sau Casa Deutsch și, desigur, clādirea emblematicā a Teatrului de Stat, prind viață în compozițiile vestimentare în forme, culori și tonuri elegante, corespondente stilului arhitectural orādean.
Pe 11 iunie, la ora 17.00, se prezintă rezultatele parțiale ale sondajului Teatrului Szigligeti. Prin acesta, sunt luate în considerare și opiniile persoanelor care nu vin în mod obișnuit la teatru (non-spectatori). Scopul este de a obține un profil al publicului potențial, incluzând, printre altele, vârsta și sexul respondentului, venitul acestuia și alte activități pe care le alege în loc să meargă la teatru. Sondajul va dezvălui, de asemenea, care sunt spectacolele de care publicul s-a bucurat cel mai mult în ultimele stagiuni. Aceste date ne vor ajuta să ne dezvoltăm strategia instituțională pentru anii următori. La ora actuală, rezultatele sondajului se află într-un proces de evaluare cu participarea unui grup de experți: dr. Plainer Zsuzsa, cercetător în domeniul antropologiei culturale la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, dr. János Szabolcs, filolog, cadru didactic la Universitatea Creștină Partium, respectiv dr. Sántha Ágnes, sociolog, cadru didactic la Universitatea Sapientia. Acestia aduc o riguroasă perspectivă ştiințifică asupra rezultatelor sondajului, contribuind astfel la o înțelegere mai completă şi mai detaliată a feedback-ului obținut de la public.
Tot pe 11 iunie, de la ora 22.30, va începe seria de concerte și petreceri numit Tineri talentați din Oradea, la Lokal. Primii artiști vor fi o formație numit “Haverock”, membrii fiind: Gál Zoltán, Márkus Zoltán, Kis Adrien și Bruncsák Mátyás.
Pe 13 iunie, de la ora 22.30 Dániel Páczkán organizează un party deja binecunoscut în rândul tinerilor maghiari din oraș, numit „Retro-Metro”, care va face o nouă oprire la Lokal. „Retro-Metro își deschide ușile,, așteptându-și pasagerii! Vă invităm să ne însoțiți în această mare călătorie prin prezent și trecut!”
Pe 14 iunie, de la ora 20.30 va cânta Loretta Szatmári, un tânăr talent născut la Oradea. Cunoscută ca vocalista trupelor Cardboard Mind și Wrepperz, de data aceasta nu va cânta piese proprii, ci cover-uri ale melodiilor sale preferate în format voce+chitară la Lokal.
Tot pe 15 iunie, de la ora 20.30, Cristina Drimba va susține un concert la Lokal. Cristina are 18 ani și a început să cânte la chitară în urmă cu aproximativ 6 ani. În 2020, a câștigat un premiu special la concursul de talente Fülesbagoly din Ungaria, apoi a cântat la festivalul Campus din Debrecen. De atunci, ea a avut numeroase concerte, inclusiv un „mini-turneu” comun în 2022 cu Дeva, Ohnody și Saya Noé.
Pentru mai multe informații despre programul Festivalului Poimâine, vă rugăm să vizitați pagina noastră de www.holnaputan.szigligeti.ro.