Spectacole / Trupa Szigligeti / 2024-2025

Nagy Dániel/Bodolay

CIRCUL MONDIAL

Coproducția Trupei Szigligeti și a Ansamblului de Dans Nagyvárad

teatru-dans

Romanul intitulat „Circul”, de Dániel Nagy (Arad, 1926) este. În mod concret, Primul Război Mondial. Spectacolul de circ care stă la baza operei este, de fapt, alegoria războiului încheiat cu puţin timp în urmă. Opera este o viziune despre ororile războiului, subliniind lipsa de umanitate a acestuia prin elemente groteşti, absurde, dar şi realiste. „Circul este o satiră infernală, o capodoperă asemenea maeştrilor Swift şi Orwell. Artiştii gâfâind după sânge, conform dorinţei lui Remike, şi Dumnezeul absolut naiv, rătăcind prin lume, cruzimea victorioasă – toate acestea sunt o viziune oribilă despre războiul mondial, şi mai mult: despre nebunia, egoismul omului necruţător. Circul este un autoportret groaznic despre noi, cei care ne dorin să fim oameni, dar nu putem.”(Péter Demény) 
Tamás Juronics a absolvit Academia de Dans Maghiar, specializarea dans popular, în 1987. A fost dansatorul Baletului din Szeged din 1990, iar din 1991, coregraful baletului. Are în spate peste 50 de coregrafii. Din 1993, este directorul artistic al Baletului Contemporan din Szeged. Între 2007—2008, a fost preşedintele Asociaţiei Dansatorilor din Ungaria.


Distributia:



Dramaturgia:

Asistent regie:

Light design:

Regizor technic:

Sufleur:

Lumini:

Lumini:

Sunet:

Premiera: 2014.05.16


A világcirkusz