Luigi Pirandello

Şase personaje în căutarea unui autor

-

-

piesă de teatru

Traducator: -

Şase personaje în căutarea unui autor este cea mai frecvent jucată piesă din secolul al XX-lea. Se ocupă de relația dintre realitatea spectacolului de teatru și iluzia vizualizării, lucru pe care cele mai multe piese încearcă să-l uite. Secolul al XX-lea a adus cu sine pierderea iluziilor, rolurile au devenit neautentice, ceea ce a condus la o criză a dramei. Textul a devenit rolul, iar actorul: meșteşugarul apariției. Pirandello analizează posibilitatea de a interconecta realitatea și actoria. Personajele simbolice din „Şase personaje în căutarea unui autor” nu ştiu ce să facă, fiindcă ei sunt doar costume şi roluri care nu au fost incă scrise. Dar când unul dintre ei devine scris, el nu mai este el: se transformă din individ unic într-o personalitate mincinoasă. Este un joc presant, dar amuzant in acelaşi timp.

„Încercăm să sugrumăm ceea ce este anecdotic, să ștergem conceptul de «piesă bine scrisă»... Într-o zi, Pirandello s-a pus pe treabă și cu o înșelăciune atentă [...] l-a sugrumat complet, cu «Şase personaje în căutarea unui autor»”, scrie Jean Anouilh într-una din scrisorile sale. În 1921, şi mai mult după adaptarea din 1925, autorul a realizat o lucrare într-adevăr nouă, îndrăzneață, legată de mai multe tendințe de la simbolism și expresionism până la futurism. Chiar dacă premiera piesei a aprins interesul și simpatia câtorva persoane, a eșuat la Roma, dar câteva zile mai târziu, la Milano, a fost un succes imens și apoi a ajuns la faimă mondială.

Lumea îşi aminteşte de premiera din 1923 ca fiind un mare eveniment al vieţii culturale franceze: rusul Georges Pitoëff a regizat piesa şi a jucat rolul principal (Tatăl). În interpretarea sa, piesa a devenit o viziune expresionistă: personajele au intrat pe scenă pe un ascensor, cu o lumină verde, puternică luminându-le. La început, Pirandello nu a fost de acord cu această interpretare, dar a devenit rapid conștient de semnificația sa, iar efectul său poate fi resimţit în versiunea finală a piesei.

Regizorul piesei, Zakariás Zalán, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” cu o diplomă de regizor în 2006. Cel mai recent, a lucrat cu trupa Teatrului Tomcsa Sándor la aducerea pe scenă a piesei lui Ödön von Horváth, „Povestiri din Pădurea Vieneză”, cu care trupa din Odorheiu Secuiesc a participat la Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda. De asemenea, Zakariás a regizat piese în Sfântu Gheorghe, Bucureşti şi Cluj Napoca.

*Mulți au spus că Luigi Pirandello (1867-1936) a fost unul dintre cei mai influenți dramaturgi ai secolului XX, dar a avut 31 de ani când a început să scrie drame, iar 49 de ani când a ajuns pentru prima dată pe scenă. Era sicilian. De asemenea, a moștenit cea mai sudică limbă italiană și pasiunea acesteia. Familia sa l-a dezmoştenit de două ori, fiindcă s-a logodit cu două femei neaprobate de ei. După ce a fost dezmoştenit, a părăsit ambele femei. Viața lui diversă de dragoste a devenit mai cunoscută în cercurile superioare din Sicilia decât dramaturgia sa. Mai târziu, s-a întâlnit cu fiica partenerului tatălui său și s-a îndrăgostit de ea. Părinții săi au aprobat relația, pentru că astfel parteneriatul dintre mineritul de sulf și purificarea sulfului s-ar fi putut uni. Cu toate acestea, din cauza unei alunecări de teren, imensa mină de sulf s-a prăbușit. Afacerea imensă s-a prăbușit în fracțiunea de secundă, iar venitul care le-a dăruit neglijența, a dispărut. Soția lui Pirandello a căzut prima dată într-o stare melancolică și, în curând a început să arate semne de nebunie. A început să aibă iluzii, a devenit schizofrenică și nu a putut să distingă realitatea de imaginaţie. Cu toate acestea, Pirandello era atât de îndrăgostit de soția lui, încât nu o lăsase să se mute intr-un spital de nebuni. El a fost de acord să aibă grijă de ea acasă. Din acel moment, pentru a păstra armonia spirituală dintre ei, el a început să retrăiască deliriile soţiei lui, şi s-a acomodat în personalitatea ei dublă. Numai astfel putem înțelege caracterizarea celor mai mari drame ale lui: realizarea dualității constante a conștientului. Așa au trăit timp de 20 de ani, până la moartea femeii. El a fost necredincios femeilor sănătoase, și a rămas credincios celei bolnave. Apoi, ca văduv de peste cincizeci de ani, a fugit după şi a schimbat femei după femei până la sfârşitul vieţii lui, îi plăceau mai ales actrițele care au jucat rolurile din piesei lui cu succes.

Actorii:

Tatăl: Kardos M. Róbert

Mama: Tóth Tünde

Fiica Vitregă: -

Fiul: Dimény Levente

Băieţelul: -

Fetiţa: -

Madam Pace: Halasi Erzsébet

Regizorul: Dobos Imre

Actriţa #1: Firtos Edit

Actorul #1: ifj. Kovács Levente

Actriţa #2: Fábián Enikő

Actriţa tânără: Gajai Ágnes

Actorul tânăr: Szotyori József

Actor: Tóth Albert Bálint

Actor: Pál Hunor

Actor: Csepei Róbert

Actor: Kiss Csaba

Actriţă: Molnár Júlia

Actriţă: Kovács Enikő

Manager de scenă: Hajdu Géza

Sufleor: Csíky Ibolya

Asistentul: Kocsis Gyula

Managerul de scenă: Csatlós Lóránt

Actor: Varga Balázs

 

Regizor: Zakariás Zalán

Decor: Csíki Csaba

Costum: György Eszter

Manager de scenă: Joó Emília

Sufleor: Tentea Katalin

Sunet: Zsurka József

Sunet: Bõsze László

Lumini: Nosz Botond

Lumini: Nagy Imre

 

Premieră: 2010.10.23

 

Distributia:

Premiera: 2010.10.23