Spectacole / Ansamblul Nagyvárad / 2024-2025
Terminal
Teatrul de Dans Bartók, Dunaújváros
O călătorie atent planificată poate fi oricând dată peste cap de un eveniment neaşteptat – o grevă, o ninsoare, o erupţie vulcanică –, oprind la sol avioanele, închizând călătorii în săli de aşteptare inconfortabile. Ce ar fi dacă, în loc să ne plictisim sau să ne necăjim,am încerca să ne distrăm împreună cu ceilalţi călători, veniţi din fel şi fel de ţări ale lumii? Aceasta este ideea de bază de la care porneşte coregraful Vári Bertalan în crearea spectacolului „Terminal”.
În „Terminal”, călătorii învaţă dansurile tradiţionale ale celorlalţi, demonstrând lumii că neplăcerile de zi cu zi, pauzele nedorite, pot deveni un prilej de a ne distra împreună. Dansatorii înşiră, pe rând, dansurile, muzicile companiei aflate în aşteptare pentru tranzit, iar, deşi avionul nu decolează, timpul zboară. După ritmurile japoneze „taiko” şi dansurile sălbatice din Africa, soseşte cu gondola la carnavalul de la Veneţia marinarul fermecător, după care urmărim o nuntă tradiţională evreiască. Flamenco-ul spaniol, dansul frumoaselor stewardese irlandeze cu personalul de curăţenie alcătuit din domni chipeşi, dinamica incredibilă a sirtaki-ului grecesc sunt contrapunctate de scene lirice, romantice şi jucăuşe, iar, la sfârşit, totul culmină într-un dans ţigănesc plin de pasiune şi voie bună. Spectacolul se anunţă a fi o veritabilă delicatesă culturală, indiferent de vârstă, sex sau naţionalitate, luându-ne pe o călătorie prin lume fără să ne ridicăm din scaun.
Dansatori: Dunaveczki Éva, Eller Gusztáv, Hahn Jusztina, Hernicz Albert, Jaklics Liliána, Kovács Dénes, Perger Balázs, Plesovszki Petra, Bánházy Eszter, Simon Gergő, Széchenyi Krisztián, Zolja Adél, Végső Zsolt
Regizor-coregraf: Vári Bertalan