Spectacole / Spectacole / 2024-2025

Szophoklész

Antigona


Teatrul Csokonai din Debrecen


Înmormântarea morţilor este esenţială, e un lucru incontestabil. Dar ce facem cu decizia absurdă care ne interzice să ne înmormântăm membrul de familie care a decedat? Ce se întâmplă atunci când cel în putere decide că de astăzi, el este Dumnezeu? Că porunca lui este mai sfântă decât legile naturii şi morale? Răspunsul Antigonei este clară: legal sau nu, mortul trebuie înhumat. Chiar dacă riscă pedeapsa supremă pentru această faptă.
Pentru Antigona, înmormântarea fratelui său înseamnă supunerea firească la legile zeilor, îndeplinirea obligaţiilor iubirii. Pentru Creon, interzicerea acesteia, insistarea la decizia proprie nu este altceva decât o demonstraţie de forţă. Însă nu se aşteaptă că zeii vor reprima insultele, şi vor pretinde sacrificiu pentru ele. Pe când s-ar răzgândi, fiul şi soţia devin vitimele îndărătniciei sale. Numai prin căderea lui se poate restabili vechea ordine.
De la naşterea tragediei, au trecut aproape 2500 de ani. Conflictul între morală şi putere este, însă, o tematică tot atât de actuală cum a fost atunci, constituind o provocare atât pentru regizor, cât şi pentru spectator.
Durata spectacolului este de 115 de minute, fără pauză.