Spectacole / Spectacole / 2024-2025
William Shakespeare
Comedia erorilor
Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Harag György
De ce strigă la mine femeia asta? Oare ce vrea de la mine? Dacă într-adevăr este soția mea, cred că am luat-o în vis… De ce se uită bărbatul ăsta aşa ciudat la mine? De ce nu mă înțelege? Probabil mă înșală, de aceea nu se uită în ochii mei. Nu, nu, nu poate fi adevărat, nu are nici un sens! Trebuie să fie doar o neînțelegere! Oare visez toate astea? Cum aș putea să mă trezesc? Ce să fac să se termine odată grozăvia asta?
Dacă situația în care mă aflu este comică sau tragică, depinde doar de punctul de vedere: când mă aflu în mijlocul vârtejului, dacă toate sunt puse în cârca mea, când eu sunt cel bătut, mi-ar veni, mai degrabă, să mă vaiet. Însă dacă aș reuși, măcar pentru o clipă, să mă detașez, dacă aș privi lucrurile de pe culmea unui deal, dacă aș urmări de pe lună firul vieții mele mizerabile, probabil m-aș distra de minune. Dar cum aș putea ieși din acest joc blestemat până nu știu nici măcar care este miza? Trebuie să ghicesc ce rol joc eu aici, precum și cine m-a obligat să-l joc. Mai dați-mi măcar încă o zi să pot afla care este rostul acestei neînțelegeri! Oare voi avea însă destui bani să supraviețuiesc această zi?