Arhiva de știri / Trupa Lilliput


Arhiva de știri / Trupa Lilliput 2017.12.03

„Sărmanul Djoni şi Arnica” - premieră

Trupa Lilliput prezintă spectacolul „Sărmanul Djoni şi Arnica” în premieră peste o săptămână, adică în 10 decembrie. Reprezentaţa începe de la ora 11, în sala mică a Teatrului Arcadia, iar locurile pot fi rezervate la casieria Teatrului Szigligeti, de luni până vineri între orele 14 – 19, sau cu o oră înaintea începerii spectacolelor.

 

Lázár Ervin: Sărmanul Djoni şi Arnica
Dramaturg: Nagy Orsolya

animaţie cu obiecte

 

Cu acest spectacol de teatru de păpuşi recomandat copiilor preşcolari şi din şcolile primare dorim să introducem micii spectatori în lumea minunată a poveştilor lui Ervin Lázár. „Sărmanul Djoni şi Arnica” prezintă aventurile celor doi protagonişti, Djoni şi Arnica, pline de întâmplări fantastice prin care, la

final, ajung la Zâna cu Şapte Capete, care îi ajută să scape de blestemul Vrăjitoarei cu O Sută de Chipuri. Din punct de verede pedagogic, „Sărmanul Djoni şi Arnica” este o poveste tradiţională, având personaje cu care copii se pot identifica cu uşurinţă, fiind vorba de sentimente prin care au trecut sau sunt în curs de a trece, aşadar, nu le va fi greu să înţeleagă mesajul spectacolului.

 

Pentru cei peste 4 ani.

Distribuţia: Vári Vivien, Hanyecz Debelka Róbert
Muzicieni: Márton Réka, Varga Imre


Regizor: Csató Kata
Designer: Rumi Zsófia
Executor: Sípos Kati
Regizor tehnic: Varga Friderika

Sufleor: Meleg Hortenzia
Compozitori: Ádám Rita, Darvas Bence
Afiş: Ozsváth Zsuzsa