Arhiva de știri / Trupa Lilliput 2018.08.16
Premierele Trupei Lillliput
Pentru stagiunea 2018/2019, Teatrul Szigligeti din Oradea pregăteşte publicului său 18 premiere, dintre care două vor fi premiere absolute. În această stagiune, sărbătorim 220 ani de la primul spectacol de teatru profesionist în limba maghiară din Oradea. Cei mici sunt aşteptaţi la premierele Trupei Lilliput.
În 8 septembrie, Trupa Lilliput prezintă spectacolul muzical „Dincolo de Muntele Mânjit” de Varró Dániel şi Presser Gábor, la care, pe lângă artiştii trupei, participă peste zece copii. În cursul lunii august, Trupa Lilliput a organizat tabere de creaţie atât în Oradea, cât şi în Esztergom, Ungaria, urmând să-şi deschidă stagiunea cu spectacolul mai sus amintit.
Următoarea premieră la care sunt aşteptaţi cei mai mici spectatori va fi regizat de actorul Trupei Szigligeti, Hajdu Géza. „Regele de sub tron” vorbeşte despre puterea prieteniei şi a iubirii necondiţionate, iar în echipa creativă a producţiei, dar şi pe scenă, vor avea loc întâlniri între generaţii.
În continuare, cei mici vor putea urmări o poveste imaginară din copilăria Regelui Matei Corvin (Mateiaş Corvin, scris şi regizat de Dió Zoltán), iar ultima premieră a stagiunii va fi „Vrăjitorul din Oz”. Clasica poveste de Frank L. Baum va fi pusă în scenă de Lélek Sándor Tibor.
Bilete şi abonamente
În stagiunea 2018/2019, cei interesaţi vor putea alege din 16 abonamente orădene şi trei abonamente regionale. Pe lângă abonamentele tradiţionale, avem în acest an 7 abonamente libere, dintre care unul adresat în mod special dascălilor, iar altul incluzând doar spectacole muzicale. Ca element de noutate, începând cu această stagiune, vă oferim 2 tipuri de abonament de dans: abonamentul „Contemporan” va fi valabil la cele trei spectacole de dans contemporan ale Ansamblului Nagyvárad („Necunoscutul”, „Bardo” şi „Carmen” - spectacol invitat al Teatrului de Dans Bartók), iar abonamentul „Nagyvárad” va putea fi folosit pentru cele trei spectacole de folclor ale trupei („Marea popoarelor”, „Grădina de aur” şi „Coliziuni”).
Mai multe informaţii privind cele trei abonamente regionale (Arany János – Salonta şi Carei, Harag György: Marghita) vor fi disponibile curând.
Despre oferta de abonamente a stagiunii 2018/2019, dar şi despre spectacolele noastre puteţi afla mai multe pe pagina oficială a Teatrului Szigligeti (www.szigligeti.ro), pe paginile noastre de Facebook, dar şi din caietul-program al acestei stagiuni, disponibil deja la agenţia noastră de bilete, respectiv la instituțiile partenere.