Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2016.11.15

De trei ori

Până la sfârşitul lunii noiembrie, publicul iubitor de dans va mai avea ocazia să vadă Ansamblul Nagyvárad de încă trei ori. După ce ansamblul şi-a prezentat nou spectacol de dans în premieră, pe 9 noiembrie, astăzi, începând cu ora şapte, producţia „Coliziuni”, alcătuită din mai multe schiţe, va putea fi vizionată în incinta Studioului Szigligeti. Bilete pentru spectacolul realizat de nouă coregrafi pot fi achiziţionate la caseria Teatrului Szigligeti, conform noului program cu publicul, între orele 14 şi 19. De asemenea, pentru că promovarea spectacolelor pentru un public cât mai mare rămâne obiectivul nostru, miercuri, ansamblul aşteaptă iubitorii dansului popular la Zalău, cu „Scorpia”. În continuare, la sfârşitul săptămânii, în ziua de 20, vă aşteptăm pe scena Studioului Szigligeti, cu spectacolul „Coliziuni”, realizat cu sprijinul Fondului Cultural Naţional din Ungaria, respectiv al Fondului Bethlen Gábor. Despre spectacolele din decembrie, vom publica mai multe informaţii în curând, pe pagina noastră web.