„Dansul este mai mult decât tehnică”

Andreea Belu ne-a relatat că, din acest spectacol, a coregrafat o scenă, cea a bocetului. „Csaba mi-a oferit scena asta. În afara de asta, am mai lucrat la mici detalii. A fost un lucru în echipă, si cum e normal, de fapt, ideile au venit din ambele părți, adică și din partea dansatorilor. Când pui corpul tău în slujba unui spectacol, din start contribui la acest spectacol. Dacă lucrezi cu materie vie, imprevizibilul își face loc tot timpul, şi spectacolul este, de fapt, o negociere. Un târg între coregrafi și interpreți. Interpreţii au venit cu mici idei, au lucrat cu micile detalii. În plus, Imola și Dalma, care au fost și asistente, ne-au ajutat tot timpul pe mine și pe Csaba să creem mișcare ” - ne-a povestit ea.

Întrebată dacă simte subiectul nuvelei aproape de suflet, coregrafa mărturiseşte că, din multe puncte de vedere, e aşa. „Modul în care femeia nu renunță să descopere ce s-a întâmplat… simte că ceva s-a întâmplat – și e ceva nefiresc – și nu renunță la asta. Modul în care oamenii rămân cumva credincioși instinctelor lor sau presimțirilor lor. Și modul în care, atunci când cauți ceva și nu renunţi la acel lucru, pare că tot în jurul tău contribuie la asta. Vorbesc aici de elementele naturii, nu de oameni, pur si simplu de elementele naturii. Îmi aduc aminte de cuvintele adresate lui Cristofor Columb de către regina Isabella : «Dacă pământul pe care îl cauți nu există, fii sigur că Dumnezeu îl va crea, ca să-ţi răsplătească îndrăzneala.» Exact asta e. Ea nu a plecat pur și simplu, s-a aruncat într-o prăpastie de incertitudine. Și nu știa ce va descoperi. A ales să piardă și să riște tot, ca să afle ceva ce nu știa. Asta e, pentru mine, printre cele mai importante aspecte ale nuvelei «Barbarii».”

Andreea Belu nu este la prima colaborare cu trupa. „Îmi place să văd că lucrurile evoluează, și asta mă face să mă întorc de fiecare dată” - afirmă ea, întrebată despre felul în care se lucrează în Oradea. - „Și, de fiecare dată când vin – deși intervalele nu sunt atât de lungi între venirile mele –, găsesc ceva mai mult. Găsesc o schimbare de mentalitate în majoritatea membrilor trupei. E un potențial foarte mare de lucru aici. Din câte știu, e singurul loc din țară în care există o trupă de dans care se îndreaptă dinspre dansul folcloric spre cel contemporan. E unul dintre puţinele locuri în care diferenţele de orice tip cultivă dansul, nu îl desfiinţează. Poate pentru că aici dansul e mai important decât diferenţele. Și asta mă face să mă întorc.”

„Inițital, nu mi-am propus nimic, pentru că, inițial, aportul meu la acest spectacol nu a fost unul de tip coregrafic. La propunerea lui Csaba, m-am gândit la tipuri de limbaj corporal şi la o structură care ar funcţiona. Dar, pe parcurs, am schimbat multe lucruri. Dansatoarele m-au inspirat, prin corpul lor, în alte direcţii.”

Rugată să formuleze în trei propoziţii concluziile acestei colaborări, Andreea Belu ne-a răspuns în următorul fel: „Aș spune niște cuvinte pe care le-au spus alții înaintea mea și se potrivesc foarte bine: «Before you can think out of the box, you have to start with the box» - Twyla Tharp, idee care ar putea fi tradusă cam aşa: înainte să poţi ieşi din tipare, mai întâi trebuie să începi cu acele tipare. Ar urma un citat de Oscar Wilde: «Morality, like art, means drawing a line someplace», adică moralitatea, exact ca şi arta, înseamnă că tragi o linie undeva. Și a treia… cred că o să o supracitez pe Pina Bausch: «To understand what I am saying, you have to believe that dance is something other than technique» - ca să înţelegi ce zic, trebuie să crezi în faptul că dansul este mai mult decât tehnică.