Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2019.03.27

Spectacolul Ansamblului Trei Scaune în Oradea

Ansamblul Trei Scaune nu are nevoie de prezentare îndelungată pentru publicul orădean. Formația înființată în 1990, la Sf. Gheorghe, a fost invitata teatrului nostru de nenumărate ori, spre bucuria iubitorilor de muzică și dans popular.

De această dată, artiștii formației de aduc spectacolul folcloric „Vágják az erdei utat…” (Se taie drumul prin pădure).

Evenimentele Primului Război Mondial și-au pus amprenta și pe lumea artei populare. Noile elemente legate de război, ajunse în cântecele și dansurile populare sunt vizibile în acest spectacol. Spectacolul este o călătorie în timp dulce-amară, care ne invită într-un timp apus, cu 100 de ani în urmă, marcată profund de pregătirile pentru război, recrutările, luările de rămas-bun înainte de înrolare, scurtele minute de repaus și distracție ale soldaților de pe fronturi, dar și de întoarcerea acasă după război sau pierderea unor membri de familie.

Producția montată pe scenă de regizorul-coregraf László Ivácson include dansuri românești, maghiare și țigănești din zona Gheorgheni, valea Târnavei, valea râului Sajó, dar și zona Câmpiei Transilvaniei.

Formația îndrăgită urcă pe scena mare a Teatrului Szigligeti în 4 aprilie, de la ora 19.

Bilete pentru spectacol sunt disponibile la casieria Teatrului Szigligeti, rezervări la numărul de telefon 0772/867-145.