Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2019.05.16

Astăzi dansăm la Salonta!

Lucrările din cadrul programului mentoral al Ansamblului Nagyvárad prin care se dorește implicarea ansabmlurilor folclorice amatoare din Bihor sunt în desfășurare și în orașul Salonta. Cu referire la anul aniversar Ady, programul din acest an la care participă și trupe de teatru din licee, poartă titlul „Dans pe ogor”.

Similar ediției din anul trecut, dedicat poetului János Arany, și în acest an, dorim să prezentăm rezultatul proiectului în 5 localități: Beiuș, Salonta, Oradea, Marghita și Valea lui Mihai.

În acest an, în jur de 50 de persoane au muncit pentru realizarea evenimentelor, iar aproape 400 de dansatori populari au învățat dansurile din zona Tyukod.

După spectacolul de mare anvergură din 11 mai, regizat de Eszter Novák și prezentat în fața teatrului orădean, astăzi dansatorii din cadrul programului se întâlnesc la Salonta.

În orașul din Sudul Bihorului, partenerii Teatrului Szigligeti în implementarea programului sunt următorii: Primăria Municipiului Salonta, Ansamblul Folcloric Toldi, respectiv Liceul Teoretic Arany János.

Ansamblurile populare sunt pregătite de dansatorii profesioniști ai Ansamblului Nagyvárad: Zsombor Forgács, Orsolya Kádár, Nándor Gyula Schmith. Spectacolul va fi acompaniat, și de această dată, de formația Ansamblului Nagyvárad.
Regizorul spectacolului din Salonta: Péter Tasnádi-Sáhy, regizor de teatru și dramaturg.

Spectacolele din cadrul programului „Dans pe ogor” sunt finanțate de către Ministerul Resurselor Umane și Fondul Csoóri Sándor (HU).
Al doilea spectacol de dans din cadrul programului, realizat împreună de ansamblul local Toldi și elevii, va avea loc în sala Casei de Cultură Zilahy Lajos din Salonta va avea loc joi, de la ora 18.

Data și locul următoarelor spectacole din cadrul programului:
Sâmbătă, 18 mai, ora 17:00, Valea lui Mihai, Festivalul Salcâmului în Floare
Joi, 23 mai, ora 19:00, Casa de Cultură Marghita
Miercuri, 12 iunie, ora 19:00, Teatrul Szigligeti Oradea