Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2019.05.26

Premieră cu sala plină

Ansamblul Nagyvárad și-a prezentat noua producție, intitulată „Bardo”, regizat și coregrafat de Zoltán Fodor, în fața unei săli arhipline. Spectacolul de teatru-dans ne călăuzește la granița dintre existență și non-existență, într-o lume dincolo de viață. Atmosfera stranie a spectacolului este definită nu numai de mișcările „grăitoare” ale dansatorilor, dar și de muzica deosebită compusă de Attila Gergely. Scenografia îi aparține lui Zoltán Fodor, care, cu o soluție surprinzătoare, a îmbrăcat spațiul în alb, folosind hârtia ca materie pentru decor, recuzită și fundal pentru spectacol.  

Bazat pe învățăturile tibetane, tematica spectacolului este viața după moarte. Aceasta este starea în care apar personajele pe scenă - în momentul în care trec în BARDO, unde iluzia de „EU” se prăbușește, iar percepția este inundată de gânduri haotice.

Cum se pot reprezenta toate aceste gânduri în mișcare, aflați la reprezentația următoare a spectacolului, în 3 iunie, de la ora 20, în cadrul Microstagiunii Ansamblului Nagyvárad. La spectacol sunt valabile abonamentele de Dans Contemporan și abonamentele Microstagiune, iar bilete se găsesc în număr limitat la casieria teatrului, respectiv pe www.biletmaster.ro.

Spectacol realizat cu sprijinul Fondului Bethlen Gábor.  

(Foto: Vígh László Miklós)