Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2019.06.30

Cântec ostășesc (În memoria unui concert)

Spectatorii care au participat la repetiția publică din sâmbătă, 29 iunie, a spectacolului nostru „Cântecul soldatului”, au avut ocazia de a arunca o privire în spatele culiselor unei producții folclorice deosebite.

Baza spectacolului îl constituie un concert care a avut loc la Viena, în 1918, cu un program care includea cântecele ostășești vechi și noi ale popoarelor din Monarhia Austro-Ungară. Între realizatorii concertului original, găsim artiști nemuritori precum Béla Bartók, redactorul părții non-germane, care ulterior l-a implicat și pe Zoltán Kodály în activitate. La rândul lui, Bartók a fost nu doar redactor, dar și compozitor și interpret al spectacolului.

Spectacolul intitulat în mod provizoriu „Cântecul soldatului” își propune să fie o continuare a celor începute cu 100 de ani în urmă, regândind, în același timp, structura concertului. Principala intenție a realizatorilor nu este aceea de a completa ceea ce a rămas neterminat în trecut, ci o nouă manifestare a spiritului lui Bartók, demonstrarea adevărului geniului. Pe lângă operele și prelucrările de cântece militare realizate de Bartók și Kodály, producția include - în spiritul celor de mai sus - cântece populare autentice ale poparelor din întregul Bazin Carpatic.

Spectacolul Ansamblului Nagyvárad este regizat și coregrafat de apreciatul coregraf Gábor Mihályi.

Producția va fi jucată pe scena Teatrulul Szigligeti, cu sprijinul Fondului Csoóri Sándor.