Mészáros Tibor

Să-L visezi pe Dumnezeu pe pereţi

“Singura bucurie în viaţă este faptul că totul trece. Acest lucru doare câteodată, dar şi durerea trece, şi asta-i tot o bucurie” – aşa se consolează lumea acolo unde germenii fericirii se udă cu apă amară.
Locaţia este ultima – dacă nu singura – stradă a unui sat fără nume din Ungaria, respectiv cel mai important punct al străzii: cârciuma. În mod oficial, desigur, cafenea, Cafeneaua Misi, după numele proprietarului. Aici, pălinca se bea cu bere – desigur, pe credit. Şi totuşi, locul este o mină de aur: toată colonia străzii îşi varsă, cu neruşinare, problemele aici, aici îşi cheltuie banii, aici este locul în care se bucură împreună – de necazurile celuilalt.
Când devine însă bucuria răutăcioasă? Câte „ultime picături” mai încap în paharul ba pe jumătate gol, ba pe jumătate plin? Şi dacă nu mai încape nici o picătură, cât timp ne putem arăta reciproc cu degetul – lui Dumnezeu? Şi când este prea târziu să ne dăm seama că a fost bine până n-a fost aşa cum e acum...?
Răspunsurile dulci-amare, hazlii şi triste, sunt toate acolo, la cârciumă.
Consumaţi cu atenţie, în cantităţi moderate!
Să vă fie de bine!