Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad


Arhiva de știri / Ansamblul Nagyvárad 2017.01.31

Opere de Bartók şi Stravinski în teatru-dans

Vineri, 3 februarie, de la ora 19, Teatrul de Dans Europa Centrală de la Budapesta va juca în sala mare a teatrului. Unul dintre cele mai importante trupe de teatru-mişcare din Ungaria aduce la Oradea coregrafii întocmite pe „Arachne – Prinţesa din Colofon” de Bartók, respectiv pe „Ritualul primăverii” de Stravinski.

Doi coregrafi, două opere de muzică clasică, un spectacol de dans contemporan: „O seară cu Bartók şi Stravinski”, prezentată de Teatrul de Dans Europa Centrală, promite o experienţă deosebită de teatru-mişcare tuturor celor interesaţi.

Attila Kun reinterpretează „Ritualul primăverii”, bazat pe miturile din pustiul rusesc şi muzică populară, într-un mediu contemporan. Stravinski compune în muzica sa un instinct îngropat adânc, totuşi imposibil de stârpit: instinctul de a crede într-o ordine a lumii bazată pe legi.

Spectacolul „Prinţesa din Colofon” spune povestea Arachnei, prinţesa preschimbată în paianjen, care, considerându-se cea mai pricepută ţesătoare din lume, o provoacă pe zeiţa Atena la o întrecere. Gábor Halász nu încearcă să ilustreze povestea într-un mod explicit, dar construieşte o dramaturgie clară din relaţiile dintre personaje, oferind o experienţă teatrală pe cel de-al IV-lea cvartet pentru instrumente de coarde de Béla Bartók.

În ultumii 27 ani, trupa a jucat în 44 de oraşe din 22 de ţări, a avut 108 premiere absolute, la care au participat 59 de artişti.

Biletele la spectacol se găsesc la casieria teatrului, respectiv online, pe www.biletmaster.ro.